despre fumuri

interdicțiile nasc curiozități, iar ofertele tentații (Vasile Ernu, p. 70)

alt volum din seria Prima dată; am lăsat la final viciile: beția, fumatul și pornoșagurile. Așadar, primele fumuri: de țigară și (ce un pic recunosc că m-a frapat) primul joint sau mă rog, primele chestii fumate din gama asta. O carte funny, mai ales petru cei care s-au lăsat de fumat sau care intenționează (mulți scriitori de aici au făcut-o deja), dar și pentru cei care n-au fumat niciodată sau aproape niciodată (așa cum e și cazul meu). Am fumat de 3-4 ori toată viața mea de până acum și e bine așa. Nu înțeleg fumatul și nici nu-l torelez prin preajmă. Arată bine în filmele vechi, și la dame și la bărbați, dar cam groaznic în viața de zi cu zi. Primul fum a fost la nunta Laurei, împreună cu alte 2 prietene. La cafea, am primit fiecare și câte o țigară, iar tentația, combinată cu oboseala și cu neliniștea că am ”pierdut” o prietenă :-), a fost prea mare. Ne-am dus după restaurant (că ne era rușine de părinții Laurei :-)), am aprins țigările și am tras. Well, răul care m-a cuprins a fost cumplit - am vomitat sprijinindu-mă în zid, m-am șters cu dosul palmei și mi-am promis că nu voi mai fuma niciodată :-) Și așa a fost... cu vreo 3 excepții... 3 fumuri prin facultate în stresul sesiunilor. După vreo 10 ani am fumat în Germania narghilea și mi-a plăcut, dar asta e deja o altă poveste. :-)

Andra Matzal (coord.) - Primul meu fum, Editura Art, 2010

adevăratul drum este înainte!

Drumul care contează e mereu înainte! (p. 200) Drumul cel adevărat stă mereu înainte. Să-l alergpm așadar, cu bucurie și curaj. Cât? Toți pașii, unul câte unul. Până unde? Până la capăt, normal! (p. 214)

despre Tibi Ușeriu și cartea lui mi-a vorbit Laura Balaura în drumul de la aeroport la autogară. Îi povesteam că citesc biografia lui Steve Jobs și m-a întrebat dacă am citit cartea asta. La următorul elefant am comandat-o și nu rezistat mai mult de 3 zile până am citit-o. E super motivațională, mi-a plăcut mult. Tibi Ușeriu e cunoscut pentru rezultatele de la maratonul de la Polul Nord, dar habar n-aveam de viețile lui anterioare. A abandonat școala, a fost pizzer în Germania, a dat spargeri la magazine de bijuterii în Austria (jafuri armate), a făcut parte din ”familia” unui gangster sârb, a evadat din două închisori europene, dar nu și dintr-a treia, unde a stat aproape 10 ani (din care 4 la maximă siguranță, închis între 4 pereți albi). Toate experiențele sunt povestite amestecat, dar la final ai imaginea completă. M-a impresionat readaptarea la lumea obișnuită, cum a rezitat gândurilor de suicid și a reîntoarcerii în pușcărie. Impresionante sunt și gândurile din timpul maratoanelor extreme, lupta cu demonii. Foarte faină carte, de citit și recitit, de dat cadou prietenilor în depresie sau pur și simplu de dat cadou.

Tibi Ușeriu - 27 de pași, Piatra Fântânele, 2017

un basm-roman despre Timp

Căci timpul este însăși viața. Iar viața sălășluiește în inimă. (p. 65) Întregul timp care nu e simțit cu inima e la fel de pierdut ca și culorile curcubeului pentru un orb sau cântecul unei păsărele pentru un surd. Din păcate, există însă inimi oarbe și surde, care, deși bat, nu simt nimic. (p. 180)

Nu am citit nimic de Michael Ende pentru că tot așteptam să-mi cumpăr Povestea fără sfârșit (am văzut filmul imediat după revoluție și m-a fascinat - cum altfel?!? era despre o carte și despre o bibliotecă :))
ei bine, cartea asta e super faină. Momo este o fetiță orfană, care se aciuează într-un vechi amfiteatru dintr-un mare oraș. Momo e iubită și ajutată de comunitatea săracă din zonă pentru că are un talent neobișnuit: știe să asculte activ :-) Prietenii ei cei mai buni sunt copiii, dar și bătrânul Beppo Măturătorul și tinerelul carismatric Gigi Ghidul (cel care are darul poveștilor nemaipomenite). Lucrurile se complică când în oraș apar nebăgați în seamă domnii cenușii, hoți de timp cu trabucuri fumegânde. Long story short, Momo, călăuzită de broasca țestoasă Casiopeea ajunge la Maestrul Secundus Minutus Hora, cel responsabil de Timpul oamenilor. Cu ajutorul maestrului și al Casiopeei, Momo redă timpul oamenilor. O poveste minunată despre TIMP - de citit de către părinți, de profi și de copii. Multe metafore, multe lucruri ascunse care vorbesc inimii și nu minții. O carte minunată, de citit când simți că nu mai ai timp de lucrurile care contează sau care-ți plac.

Michael Ende - Momo sau Strania povestire despre hoții de timp și fetița care le-a înapoiat oamenilor timpul înapoi, Editura Polirom, 2017

despre bețivăneală

(...) e o mare mitocănie să te îmbeți în societate. (Johnny Răducanu, p. 156)

tot colecția Prima dată, de data asta despre beție. Mă așteptam să fie mai fun decât primii blugi sau primele călătorii, dar nope. Sunt și povești funny, dar mulți povestitori au preferat să ocolească detaliile personale și au scris generalități sau filosofii care nu m-au convins. Nu-i bai, cartea merită citită, măcar ca să ne amintim primele noastre porcăieli alcoolice. Eu nu m-am îmbătat niciodată și cumva regret asta. Nu prea-mi place alcoolul, iar prietenii mei știu asta. Nu știu dacă e o chestie care ține de amintiri din copilărie, dar beau rar, mai mult gust decât beau. Urăsc alcoolul tare, gen votcă sau țuică și nici ginul, whisky-ul sau congnacul nu-mi prea-mi plac. Vinul e bun cu mâncarea bună. Prefer vin roșu iarna (mai mult fiert, e-adevărat), vin alb în serile de vară, și când mă simt bine-dispusă aș bea un rose. Șampanie beau la sărbători, la nunți sau la alte evenimente festive. Din când în când mai deschidem seara o șampanie un vin spumos, așa, pentru că putem și avem chef de ceva cu bule :) Berea e undeva la mijloc: îmi place vara, dar nu mai mult de una. În schimb, iubesc Radlerul (berea cu limonadă), cocktail-urile (știu să fac Cuba libre sau Mojito - înainte de Matei cumpăram vara o sticlă de rom alb și aveam în balcon ghivece cu mentă special pentru cockteilurile de seară; ba chiar am cumpărat special și 4 pahare de cocktail și paiuri cochete), Sangria (și pe asta o fac aproape la fel de bună ca cea din Sevilia). Din când în când beau cidru, dar numai din când în când. La capitolul Prima semi-beție aș include o seară cu cvartetul OLLA, prin 1997, seară cu paste și Bloody Mary (votcă cu suc de roșii). Atunci am descoperit că dacă depășesc o limită (fragilă limită, de altfel) vorbesc mult (mai mult decât de obicei, adică :-) Hai noroc! 

Gabriel H. Decuble - Prima mea beție, Editura Art, 2009 

un profesor care inspiră datul mai departe

Nu voiam doar o notă bună. Chiar îmi doream ca lumea să devină mai bună. (p. 93)

evident că am văzut filmul, de mai multe ori chiar. Apoi, la IMPACT, am jonglat cu ideea lui Pay it forward. Când am văzut cartea pe elefant am și comandat-o. Povestea e aceeași din film, doar că finalul e deschis (în film moare, na!). Trevor e un băiețel isteț, dar timid, crescut de o mamă singură. Într-o zi Eugene, proful nou de științe sociale le dă ca temă extra, pentru puncte în plus, să găsească o idee care ar putea schimba lumea și să o pună în aplicare. Ei bine, ceva nu funcționa tot înaintând în carte și apoi am aflat că doamna Hyde a rescris cartea originală. Asta e cartea adaptată pentru copii și adolescenți, nu aia originală. Proful din carte nu prea mai arată ca Kevin Spacey... e negru și cu o diformitate facială din Vietnam. Well, Trevor are o idee genială prin care să determine oamenii să facă fapte bune și apoi să le dea mai departe. Inițial, pare că planul nu e realist, dar, ce să vezi, adulții implicați (o doamnă pensionară și un pușcăriaș) iau în serios treaba asta. O carte sensibilă, cu o idee care merită transmisă mai departe. De citit dacă ești prof de științe sociale, consilier școlar, director de școală, diriginte, dacă ești lucrător de tineret, dacă ești un om bun căruia îi place să dea mai departe binele.

Catherine Ryan Hyde - Dă mai departe, Editura Pandora Publishing, 2016 

puterea educației pentru fete

Talibanii au distrus tot ce era vechi și nu au adus nimic nou în schimb. (p. 126)

Am cumpărat cartea asta anul trecut considerând că un om al educației trebuie să o citească. Am purtat-o cu mine prin mai multe călătorii, dar nu am reușit să o și citesc. De 8 martie am vrut să le vorbesc copiilor despre altceva decât floricele și felicitări cu iz comunist, așa că le-am vorbit despre importanța educației fetelor. Am pus conferința TED cu tatăl Malalei (aici) și le-am prezentat cartea. După ore m-am simțit rușinată că am vorbit despre o carte pe care nu am citit-o și am și trecut la lectură. Malala povestește despre viața ei în Swat, în nordul Pakistanului, despre școală și educație. Spre deosebire de multe alte fete de acolo, ea are șansa ca tatăl ei să fie un om educat, cu vederi largi în ceea ce privește educația fetelor. În timp, lucrurile se complică, iar talibanii pun stăpânire pe zona lor. Școlile de fete sunt închise, femeile obligate să poarte burqa, talibanii și/sau armata pakistaneză controlează tot. După ce se întorc din emigrarea internă, tatăl Malalei se chinuie să țină școala deschisă, până într-o zi când, în drumul de la școală acasă, Malala este împușcată în față de un taliban. Fata supraviețuiște cu greu și emigrează cu toată familia în Anglia. Ajunge însă să ne spună povestea ei, iar în 2014 ia premiul Nobel pentru pace. Când a împușcat-o, talibanul a întrebat Cine e Malala?, așa că această carte e răspunsul ei: Ea e Malala!, fata care a supraviețuit ca să ne arate tuturor pericolul taliban, pericolul ignoranței, pericolul ignorării celor care se luptă pentru educație. E o carte foarte puternică și dureroasă despre puterea educației, despre ignoranță și puterea ignoranței. De citit, neapărat de citit. cu mintea și inima. cu dorința de a transmite mai departe mesajul ei puternic.

Malala Yousafzai & Cristina Lamb - Eu sunt Malala!, Editura Polirom, 2015

idei pentru grup

Nu-mi place omul acela. trebuie să-l cunosc mai bine! (Abraham Lincoln, p. 90)

o carte cumpărată ieftin, în ideea că e o bună resursă la cabinet. Nu m-am înselat. Nu are cine știe ce noutăți, mare parte din exercițiile propuse le-am făcut deja, dar, chiar și așa, e bine structurată și utilă pentru terapeuți, consilieri școlari și traineri. de avut în kitul de resurse pentru consilieri de grup sau training. de citit când nu mai știi ce să aplici sau când te grăbești și nu ai timp să te pregătești prea mult.

Judith A. Belmont - 103 activități de grup. Idei de tratament și stategii practice, Editura Trei, 2015

o viață de traducător care nu crede în sfârșitul lumii

Lupa cu vârsta este una dintre marile mele lupte., în care nu întotdeauna reușesc să înving, dar când nu-mi iese, mă refac că înving. (p. 173)

nu pot să rezist să nu cumpăr și să nu citesc orice carte despre Antoaneta Ralian. Și asta e o carte cu interviuri, majoritatea lucrurilor citite le știam deja din celelalte două cărți, dar chiar și așa, am citit pe nerăsuflate. O carte minunată, neapărat de citit, mai ales de cei care vă uitați și la numele traducătorului când citiți o carte.

Antoaneta Ralian - Nu cred în sfârșitul lumii, Editura Art, 2016

amore conGELATO :)

Dacă ai putea fotografia orice în lumea asta, ce ai alege? Și înainte să mă gândesc bine i-am și răspuns: Speranța! Știu, un stereotip, nu? Dar m-am referit la speranța neclintită, ca în momentele alea în care știi să totul se va rezolva. (nu mai știu pagina :-)

o carte despre minunata Florență! o carte simpatică, nu la fel de minunată ca Firenze! Carolina e o tânără rămasă fără mamă, care vine să petreacă o vară la Florența, la presupusul ei tată, custodele unui cimitir din al doilea război mondial. Mama sa i-a lăsat jurnalul ei din perioada studenției la Florența, perioadă în care a și conceput-o pe ea. Fata întâlnește un italiano-american simpatic, Lorenzo, care o ajută să meargă pe urmele jurnalului și să-și descopere adevăratul tată. O carte drăguță, bună de week-end, înainte sau după o vacanță la Florența. Pentru că o vacanță la Florența e un must în viața asta. :-)

Jenna Evans Welch - Love & gelato. Vacanță la Florența, Editura Epica, 2016

17

azi sunt 17 ani de noi2. acum 17 ani pe 9 martie ne-am întâlnit la Balena din Copou și nu ne-am mai despărțit. a devenit iubitul meu, prietenul meu, partenerul meu, soțul meu, tatăl copilului meu, colegul meu cotrainer, colegul meu de cutreierat lumea, persoana cu care am împărțit un motan și cu care acum împart o pisică. E echilibrul meu, e motivul pentru care lumea pare suportabilă, chiar și atunci când totul se năruie în jur. Pentru el și pentru copilul nostru am învățat să mă reconstruiesc, reînvăț să trăiesc. îl iubesc mai mult decât credeam că pot iubi, mai mult decât credeam că se poate iubi. 17 ani e puțin. 17 ani e mult. 17 ani nu e suficient.